Premiul Nobel pentru fizică a fost obținut de doi americani și un german
Premiul Nobel pentru fizică pe anul 2005 a fost atribuit ieri americanilor Roy J. Glauber și John L. Hall și germanului Theodor W. Haensch (foto) pentru lucrările lor din domeniul opticii, a anunțat Academia Regală de Științe din Suedia, care decernează acest premiu.Roy Glauber, 80 de ani, profesor la Harvard, a fost recompensat pentru "descrierea sa teoretică a comportamentului particulelor de lumină", a precizat Academia. El a cîștigat jumătate din premiul în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,29 milioane de euro). În 1963, Glauber a pus bazele opticii cuantice, aplicînd fundamentele teoriei cuantice generale la domeniul opticii. "El a putut să explice diferențele fundamentale dintre sursele de lumină calde cum ar fi becurile care emit o lumină cu mai multe frecvențe și laserele care emit un fascicul luminos cu o frecvență specifică", potrivit Academiei.
John Hall, 71 de ani, de la Universitatea din Colorado, și Theodor Haensch, 63 de ani, de la Universitatea Ludwig?Maximilians din Munchen au primit premiul pentru "dezvoltarea spectroscopiei bazată pe precizia laserului, mai exact determinarea culorii luminii în atomi și molecule cu o extremă precizie", potrivit Academiei. Descoperirile lor au făcut posibilă măsurarea frecvențelor luminii cu o precizie de 15 zecimale, avînd aplicații în tehnologiile de vîrf din domeniile sistemelor de poziționare globală (GPS) și al ceasurilor de mare precizie.
Anul trecut, premiul Nobel pentru fizică a fost atribuit americanilor David J. Gross, H. David Politzer și Frank Wilczek pentru lucrările lor despre viața quarcilor, microparticulă din care par a fi constituite particulele elementare.
De?a lungul istoriei de peste un secol a premiilor Nobel, printre laureații în domeniul fizicii s?au numărat nume importante în istoria științei precum: Pierre și Marie Currie (1903); Guglielmo Marconi (1909); Max Planck (1918); Albert Einstein (1921); Niels Bohr (1922); James Chadwick (1935); Wolfgang Pauli (1945).
Consemnare realizata de Sandu Vasilica Cristian, clasa a IX-a E
Celuloza
Este polizaharida cea mai răspândită în natură. Corespunde formulei (-C6H10O5-)n în care n are valori cuprinse între 700-800 și 2500-3000.
Se obține în principal din bumbac, lemn, stuf și paie.
Proprietăți
Este o substanță solidă, amorfă, de culoare albă, insolubilă în apă sau în solvenți organici, solubilă în hidroxid tetraaminocupric, ?Cu(NH3)4?(OH)2 (reactiv Schweizer).
Activitate experimentală
Dizolvarea celulozei
Soluția de hidroxid tetraaminocupric, denumită rectiv Schweizer sau cuproxam, este cel mai vechi solvent al celulozei (1857). Ea se prepară în felul următor: se dizolvă sulfat de cupru cristalizat în apă pentru a obține o soluție cu concentrația 5%. Se adaugă o soluție de hidroxid de sodiu 20% pentru precipitarea completă a hidroxidului de cupru (II). Precipitatul obținut (de culoare albastru-verzui) se filtrează, se spală de câteva ori cu apă distilată, se scurge bine și apoi se dizolvă în soluție de hidroxid de amoniu 25% în exces. Se obține o soluție clară de culoare albastru închis. Se conservă timp limitat (2-3 săptămâni).
Într-o eprubetă se pun 10 ml reactiv Schwaizer și se adaugă 1 g de material celulozic (vată, tifon, hârtie de filtru, ață de bumbac etc.). Cu ajutorul unei baghete se cufundă în lichid. În scurt timp (1-2 minute) are loc dizolvarea completă. Din această soluție celuloza se poate regenera (precipitat) prin acidulare cu acid acetic 30%. Pe acestă proprietate s-a întemeiat una din primele fabricații de fibre artificiale, obținându-se un produs denumit mătase cupramoniu sau mătase Bemberg.
Petronela Ghierca, clasa a IX-a E
BluePink 
