Jurnalul formuleazã un tip de text, care modificã raportul traditional dintre document (în sens larg) ºi fictiune (în pagina literarã). E un adevãr admis cã literatura nu-ºi mai este suficientã sieºi, de unde tendinþa de anexare a unor noi teritorii extraestetice. Alãturi de alte modalitãþi de expresie (autobiografia, memorialul, amintirea), jurnalul ar putea fi o pledoarie pentru o distincþie mai puþin rigidã între literar ºi non literar, pentru un echilibru între extreme.

Scrierile de acest fel au avut, iniþial, o pondere relativ redusã, fiind umbrite de cãrþile monumentale. Intr-o fazã de început (romanticã) jurnalul este asimilat literaturii de expresie confesivã, iar autori ca Mâine de Biran, Benjamin Constant ori Stendhal i-au dat consistenþã. Debutul acestor teMe s-a fãcut fãrã pretenþia literaritãþii. Cititorul de literaturã confesivã a spefat dintotdeauna sã descopere, dincolo de autor, "personajul" ºi sã afle secretul celebritãþii în miezul intim al confesiunii.

Distincþia tradiþionalã între jurnalul "intim" ºi cel "anecdotic"1, introvertit, respectiv extravertit este ambiguã, din moment ce majoritatea jurnalelor sînt mixte. De cele mai multe ori s-au dat clasificãri în funcþie de conþinutul notaþiilor sau de preponderenþa unui anumit aspect (liric, epic, dramatic, filosofic). Astfel, existã jurnal intim, jurnal de creaþie, jurnal metafizic, jurnal politic, jurnal de detenþie etc.

In lipsa unei definiþii generice ºi a unei rigori de delimitare, îi recunoaºtem  acestui  tip   de   scriere  urmãtoarele  trãsãturi   fundamentale:

(1) înscrierea în "spaþiul autobiografic" , (2) susceptibilitatea literarã

Criticul timiºorean încearcã o definiþie a literaturii, vãzute cu ochii celui care o scrie ºi de aceea nu o poate reprezenta decît în prelungirea personalitãþii autorului. Literaritatea textului intim este un sens al lecturii, din aceasta perspectiva.

Beatrice Didier ia în considerare gradul de elaborare a jurnalului, pe nivele diferite de finalitate esteticã, ºi stabileºte douã "registre" de scriere: (a) "jurnalul ca mãrturie a vieþii", în care autorul "respinge orice formã de cenzurã" ºi (b) jurnalul ca "operã literarã, sau ca dorinþã de a face literaturã". A doua categorie însumeazã jurnalele ameliorate, îmbunãtãþite prin rescriere. Meseria clivajului dintre viaþã ºi scris este, aºadar, realã, în cazul acestor tipuri de texte. Scrierile din spaþiul autobiografic, discþil de Philippe Lejeune, în special autobiografia ºi jurnalul intim, îºi însuºesc literaritatea în grade diferite. Cazul lui Andre Gide, care compune un jurnal al Falsificatorilor de bani, este elocvent. Descoperim citindu-1, nu spectacolul unei existenþe particulare ºi nici reprezentarea romanescã (ca la fraþii Goncourt) ori poeticã (ca la Jules Renard) a chipului unei epoci. Ce ni se oferã este examenul unei conºtiinþe torturate de întrebãri.

Este adevãrat cã istoria literarã a cãutat totdeauna aici documentul. Textul "intim" este conceput în orizontul literaturii ºi, ca orice text literar, din perspectiva contactului imediat, nu doar amînat, cu cititorul. în spaþiul autobiografic viaþa este tematizatã. Eul concret (existent) se reconstruieºte într-o   succesiune   de   cãutãri   ºi   metamorfoze   pe   suportul   existentei

cotidiene. Devenit propriul sãu personaj, autorul jurnalului intim ilustreazã limita   superioarã   a   aventurii   omniscienþei,   într-o   "coregrafie"   aparte.

Alãturi de autobiografie, memorialul organizeazã ºi el momente] timp. Jurnalul, însã, le descompune, fiind atras de reflecþii, de cotidian^ amãnunt. La rîndul lor, amintirea ºi reportajul ating cel mai înalt grad de literaritate în spaþiul literaturii subiective, constituind în mod concret expresia stilisticã a celui care scrie despre sine sau despre lucrurile ºi oamenii cu care intrã în contact. Memorialul ºi scrierea autobiograficã fac uz de un tipar convenþional, disciplinînd materia care compune o viaþã. Scriindu-ºi amintirile, autorul apeleazã la o memorie selectivã, pentru cã subiectul "compunerii" se concentreazã pe reconstruirea unui timp, a unei lumi sau a unei stãri anume.Insistãm pe diferenþierea dintre autobiografie ºi jurnal, dat fiind multã vreme, au fost confundate în spaþiul aceleiaºi "retorici mãrturisirilor" . Philippe Lejeune fixeazã trãsãturile autobiografiei raport cu jurnalul intim, urmãrind o serie de probleme, dintre care vom discuta doar trei, importante ºi pentru justificarea literaritãþii acestor tipuri de texte: (a) cum se explicã identitatea naratorului ºi a personajului în ambele tipuri "autobiografice"; (b) cît de realã este scrierea la persoana întîi; (c) problema autenticitãþii.